Dică s-a simțit ca acasă pe Ghencea: „Cine vorbește de blat își bate joc”

Redactor:
Robert ZANFIR
Dică s-a simțit ca acasă pe Ghencea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitorul câștigă cu un scor incredibil în Ghencea și Hagi este aproape salvat. Steaua pierde după 13 luni într-un meci considerat acasă, cu Dică unul dintre eroii rivalilor. Fostul stelist s-a simțit ca acasă în Ghencea. Dică spune că cei care vorbesc despre ceva necurat își bat joc de munca jucătorilor.

„Mă bucur că am reușit să câștigăm acest meci. Știam că va fi foarte greu, că întâlnim o echipă foarte bună. Am făcut un meci foarte bun, aveam mare nevoie de aceste puncte. Înainte de meci vorbeam între noi că ar fi bun și un egal, dar ne doream să câștigăm. Am făcut un meci foarte bun, am pus în practică ce am lucrat la antrenament. Mă bucur pentru victorie. Pentru ei acest meci nu era o miză foarte mare, ei practic sunt în vacanță”, a declarat Dică la Digi Sport.

Dică: „Cine vorbește despre blat își bate joc de munca noastră”
 
„Este păcat că se vorbește despre vreun blat, își bat joc de munca noastră. Știam că o să se joace pe teren. Cei de la Steaua au dovedit că sunt caractere. Mă bucur că lumea mi-a strigat numele, înseamnă că am făcut ceva pentru echipa asta. Este singurul stadion unde sunt aplaudat, pe celelalte sunt mereu înjurat. Dacă scoatem punct la Dinamo, suntem salvați”, a mai spus mijlocașul.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Obligatoriu pentru asociațiile de proprietari. Toți administratorii de bloc sunt obligați
Obligatoriu pentru asociațiile de proprietari. Toți administratorii de bloc sunt obligați
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×